RAVIOLI CU BUSUIOC SI SOS DE CIUPERCI

0
2786
Grad de dificultate: Dificil
Numar de portii: 4
Timp de preparare: 2 ore

Am primit un minunat aparat de facut paste de casa si sunt atat de incantata incat m-am si grabit sa pregatesc o reteta de ravioli cu busuioc si sos de ciuperci.

Ingrediente:

Pentru paste:

  • 200 gr. faina
  • 2 oua
  • 1 lingura de ulei de masline
  • o mana de busuioc proaspat
  • un praf de sare

Pentru umplutura:

  • 200 gr. carne tocata de vita
  • ½ ceapa
  • ulei de masline
  • Pentru sos:
  • 2 ciuperci
  • ½ ceapa
  • 2 catei de usturoi
  • 400 gr. rosii conservate
  • busuioc proaspat

Intr-un mojar pasez foarte bine cateva frunze de busuioc cu putina sare pana devin ca o pasta, apoi le omogenizez cu o lingura de ulei de masline.

Pun intr-un robot faina, ouale si busuiocul pregatit cu ulei de masline, apoi le amestec rapid.

Scot aluatul din robot, il invelesc intr-o folie de plastic si il las la frigider pentru 15-20 de minute.

Este timpul sa pun la calit o jumatate de ceapa taiata foarte marunt si carnea tocata care vor fi gata in maxim 5-10 minute. Asezonez cu putina sare si un varf de oregano uscat. Le las putin sa se racoreasca, cat timp intind foile de paste.

Le decupez cu un inel, apoi le umplu cu amestecul racit de carne si folosesc o pensula cu putin albus pentru a le impaturi frumos.

Mi-au iesit cam 40 de bucati pe care le las deoparte 20 de minute cat sa se usuce putin.

Intre timp pregatesc sosul de ciuperci. Le calesc alaturi de o jumatate de ceapa si usturoiul maruntit.

Adaug rosiile din conserva, le pasez cu grija pentru a obtine un sos destul de omogen si le las pe foc timp de cateva minute. La final adaug 2 frunze de busuioc tocate destul de fin.

Intre timp am pus pe aragaz o oala cu apa si sare pentru ravioli. Cand va da in clocot ii adaug si ii las sa se fiarba timp de 10 minute.

Consider ca pentru prima incercare de ravioli facuti in casa, am reusit o reteta exceptionala tinand cont ca imediat m-am repezit la o portie suplimentara…  🙂

Imaginati-va ca abia atunci mi-am adus aminte sa presar putin parmezan de pofta ce imi era…

Sa aveti pofta!

print

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here