SOS TZATZIKI – RETETA USOARA SI RAPIDA

0
9896
Grad de dificultate: Usor
Timp de preparare: 15 min
Numar de portii: 2
 

Au trecut doar cateva zile de cand am facut acest minunat sos tzatziki – o reteta usoara si rapida care se poate pregati oricand alaturi de o friptura buna sau de un „gratar” de sarbatoare petrecut in familie. Va intrebati probabil cu ce se mai mananca un sos tzatziki sau cu ce merge sosul tzatziki cel mai bine. Daca ai intreba un membru al familiei mele, sosul tzatziki merge bine cu orice, nu numai langa friptura. Se potriveste de minune peste cartofii copti sau peste ciupercile de la gratar, merge folosit la salate si poate fi servit chiar si cu legume crude.

Dar sa nu uitam totusi ca este un excelent sos grecesc ce poate fi servit si ca atare la un aperitiv sau o gustare. Si nu va mai spun cat de bine se potriveste cu o bucata de paine ca la mama acasa sau cata prospetime da acestor dovlecei pane. Este o reteta usoara si rapida pe care o puteti face in doar 10-15 minute si va puteti lauda cu un sos tzatziki facut in casa mult mai sanatos si mai proaspat decat cel pe care l-ati vazut pe raftul unui magazin.

Cum se pregateste sosul tzatziki – reteta usoara si rapida

Ingrediente:

  • 250 gr. iaurt gras
  • 200 gr. castraveti
  • 1 lingura ulei de masline
  • I catel de usturoi
  • 2 linguri zeama de lamaie
  • 1 legatura de marar proaspat
  • sare si piper dupa gust

Metoda de preparare:

1 Pentru inceput dati pe razatoarea cea mare un castravete de aproximativ 200-250 gr. sau 2-3 castraveti de gradina mai mici. Norocul meu ca am cativa din gradina de la tara. Nu sunt prea mari, dar sunt ideali pentru aceasta reteta deoarece nu au seminte aproape deloc. Oricum se pot indeparta inainte cu o lingura foarte usor.

2 Nu este obligatoriu sa curatati castravetele de coaja decat daca nu va place sau aveti impresia ca poate fi amarui. Se mai intampla uneori la cei mici, de aceea va recomand sa ii gustati inainte. Se presara deasupra putina sare si se lasa deoparte pentru cateva minute cat sa isi mai lase din apa.

3 Intre timp puneti intr-un bol aproximativ 250 grame de iaurt cat mai gras. Iaurtul grecesc este ideal, nu degeaba este vorba aici despre o reteta greceasca, dar daca nu il aveti la indemana puteti folosi un alt fel de iaurt pe care il puteti scurge de zer intr-o sita deasa sau printr-o panza de tifon.

4 Stoarceti bine castravetele razuit si adaugati-l peste iaurt apoi adaugati zeama de la o jumatate de lamaie. Daca este prea mare, folositi cam o lingura de zeama pentru ca puteti ajusta gustul acrisor la final. Puneti o lingura de ulei de masline apoi presarati cam 2 linguri de marar proaspat tocat. Este un ingredient care nu poate lipsi pentru ca este caracteristic unui sos de tzatziki autentic, asa ca va recomand sa nu il inlocuiti cu marar uscat sau cu patrunjel. Pentru doritori se mai pot pune eventual cateva frunzulite tocate de menta proaspata, dar cum nu o avem intotdeauna la indemana, nu am pus accentul pe ea.

5 Pregatiti o razatoare mai mica si razuiti deasupra bolului un catel de usturoi. Condimentati cu sare si piper dupa gust si gata. Este momentul sa combinam toate aceste ingrediente minunate, dar va previn ca mirosul este deja foarte apetisant. Ar fi indicat sa va abtineti si sa dati bolul la rece pentru cel putin 30 minute, cat sa se intrepatrunda mai bine toate aceste gusturi minunate.

6 Serviti-l ca atare sau intr-o pita cu pulpa de miel gatita lent la cuptor. Este ideal intr-o lipie cu pui sau cu porc, dar si ca sos principal pentru legumele preferate.

Sa aveti pofta!

print

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here