Sunt o mare amatoare de carne de vita si nu ezit niciodata cand este vorba sa aleg o bucata buna de carne pentru o friptura reusita.
Prin urmare, am ales pentru astazi vrabioara de vitel de lapte pe care o pregatesc alaturi de un cartof copt, sos gorgonzola si o delicioasa reductie de otet balsamic care intregeste pe deplin combinatiile din farfurie.
Toata lumea se fereste sa o gateasca acasa, dar, daca stau sa ma gandesc bine, acest gen de carne se face cel mai rapid si fara prea multa bataie de cap, iar gustul ei si calitatea recunoscuta a carnii de vitel va garanteaza negresit un meniu de exceptie cu iz de sarbatoare de fiecare data.
Ingrediente:
- 2 buc. vrabioara vitel de lapte (350 gr.)
- 60 gr. gorgonzola
- 200 ml. smantana de gatit
- 2 cartofi medii
- 50 gr. cascaval
- 50 ml. otet balsamic
- 1 lingura sirop de artar
- 40 gr. unt
- 3 catei de usturoi
- 1 crenguta rozmarin
- 1 crenguta cimbru
- sare si piper
- ulei de masline
Cat am pregatit toate ingredientele aproape, am pus la fiert doi cartofi intr-o oala micuta cu apa. Ii las pe foc aproximativ 15 minute, apoi ii decojesc, ii crestez putin si ii pun in doua vase ramekin pe care le dau la cuptor pentru cel putin 35-40 de minute la 200° C.
Intre timp condimentez cele doua bucati de carne (le-am scos din timp de la rece) cu sare si piper si le ung cu un strop de ulei de masline.
Pregatesc tigaia de fonta pe care o incing bine cu o lingura de ulei, adaug usturoiul zdrobit si crengutele de cimbru si rozmarin , apoi pun carnea peste uleiul aromatizat.
Nu miscati deloc bucatile de carne timp de trei minute. Eu doar adaug deasupra lor doua cubulete de unt si le urmaresc cum isi schimba culoarea pentru 3-4 milimetri in partea de jos. Acum se desprind foarte usor si le intorc cu grija fara sa le intep.
Dupa alte trei minute, scot friptura pe o folie de aluminiu si o impachetez bine. Nu o las sa se odihneasca decat 5-6 minute deoarece este fierbinte si se patrunde in continuare, iar gatirea medie pe care o doresc va fi compromisa.
Ma misc destul de rapid dinainte de a fi gata friptura pentru a pregati in timp util atat reductia de otet balsamic, cat si sosul gorgonzola.
Pentru acesta din urma trebuie doar sa incalzesc smantana in care adaug branza gorgonzola, o asezonez putin cu sare si piper, apoi am grija sa amestec mereu pana va prinde consistenta dorita.
Reductia de otet balsamic o fac din 50 ml. otet balsamic amestecat cu o lingura de sirop de artar pe care le pun la foc foarte mic pentru cateva minute bune.
Pun si aici un strop de sare, si, imediat ce a scazut si s-a ingrosat putin, o dau deoparte.
Credeati ca am uitat de cartofi?! Nicidecum. Printre picaturi i-am scos din cuptor, am adaugat o lingura-doua de smantana deasupra si am presarat cascaval ras din belsug, dupa care i-am mai lasat putin in cuptor sa se gratineze.
Nu va spun cu ce viteza am imortalizat farfuria inainte de a devora friptura cu gandul la sucul lasat si textura apetisanta pe care o puteti judeca si singuri.
Este suculenta si foarte frageda, cartoful este copt bine, iar sosul si reductia de otet balsamic cu salata de valeriana de alaturi au completat cu succes pranzul meu consistent de azi.
Sa aveti pofta!