Am facut aceste batoane energizante cu migdale si orez expandat la doar cateva zile dupa ce am luat o hotarare foarte serioasa cu privire la micul dejun si gustarile pe care le-am cam sarit in ultimul timp, imediat dupa Sarbatori. Nu trebuie omise, desi recunosc faptul ca pana nu demult chiar si eu eram o persoana care nu prea dadea importanta celor trei mese importante ale zilei, dar mai ales gustarilor dintre ele.
V-am prezentat deja o varianta foarte eficienta si destul de sanatoasa pentru un mic dejun frugal pe gustul vostru cu aceasta granola de casa. Cum printre gustarile mele preferate din zi se aflau migdalele crude, curmalele sau doua trei cubulete de ciocolata, m-am gandit ieri cum ar fi sa le combin pe toate in aceste batoane energizante cu cereale si miere. Este una dintre cele mai usoare si rapide retete pe care o puteti pregati si voi cand aveti putin timp, mai ales ca sunt niste batoane cu cereale fara coacere. Se pastreaza foarte bine la rece pentru cel putin o saptamana, iar cand aveti pofta de o gustare dulce, nu trebuie decat sa va bucurati de un baton delicios si plin de energie.
Pe langa fulgii de ovaz pe care ii ador, mai aveam in bucatarie o punguta de orez expandat pe care il luasem initial gandindu-ma la o tarta cu ciocolata si caramel. De ce sa nu il folosesc, pentru ca este crocant si cred ca se potriveste foarte bine in aceste batoane energizante cu fulgi de ovaz si migdale.
Ingrediente:
- 250 gr. fulgi de ovaz
- 110 gr. migdale
- 50 gr. orez expandat
- 50 gr. curmale tocate
- ½ lingurita scortisoara
- 1 praf de sare
- 2 linguri de miere
- 3 linguri unt de arahide
- 3 linguri ulei de cocos
Pentru glazura:
- 200 gr. ciocolata 50% cacao
- 3 linguri unt de arahide
Metoda de preparare:
1Pregatiti o tava dreptunghiulara pe care o tapetati cu hartie de copt. Dimensiunile celei pe care am avut-o eu la indemana sunt de 30 cm. lungime si 15 cm. latime, insa puteti folosi orice fel de tava in functie de cantitatea de ingrediente data care va stabili astfel grosimea finala a batoanelor cu cereale. Daca le doriti mai subtiri, se poate folosi cu incredere o tava patrata cu dimensiuni putin mai mari.
2Combinati intr-un bol incapator fulgii de ovaz cu migdalele si orezul expandat apoi tocati 50 gr. de curmale si adaugati un praf de sare si o jumatate de lingurita de scortisoara macinata.
3Se amesteca intr-un recipient 2 linguri de miere cu 3 linguri de unt de arahide si 3 linguri de ulei de cocos si se incalzesc treptat pentru cateva secunde in cuptorul cu microunde sau pe ochiul cel mic al aragazului pana se topesc si obtineti un amestec neted si omogen.
4Adaugati-l peste ingredientele uscate si combinati-le bine. Rasturnati amestecul obtinut in tava si distribuiti-l cat mai uniform. Apasati ferm cu degetele umede sau cu o spatula de silicon astfel incat sa nu ramana spatii goale in interior dupa care bagati tava la rece pentru cel putin 10-15 minute.
5Intre timp pregatiti ganache-ul de ciocolata din 200 gr. de ciocolata de care va place si 3 linguri de unt de arahide. Eu am avut la indemana o ciocolata fondant cu 50% cacao si nu i-am mai adaugat nici un fel de arome deoarece imi doream sa pastrez aroma untului de arahide pe care l-am folosit.
6Puneti cele doua ingrediente intr-un bol pe care il asezati la bain-marie deasupra unui vas cu apa fierbinte sau la microunde pana ce se topesc uniform apoi scoateti tava de la rece si rasturnati glazura deasupra.
7Dupa ce se intareste complet (s-ar putea sa fie nevoie de 10-15 minute la frigider) portionati batoanele in functie de dimensiunea dorita si asezati-le pe bucatele de hartie. O sa va fie comod si va veti bucura de gustul lor pentru cel putin o saptamana.
Sa aveti pofta!
De unde cumparam orez expandat,il gasim in hipermarket,sau numai in online?
Eu l-am cumparat din Kaufland. Acolo il gasesti mai mult ca sigur. In celelalte nu prea l-am zarit.