TORT DE CIOCOLATA CU ZMEURA SI GLAZURA LUCIOASA

4
7267
Grad de dificultate: Dificil
Timp de preparare: 4-5 ore
Numar de portii: 12

Da, dragii mei … ati ghicit! Acesta este tortul aniversar de la ziua mea de nastere. Un adevarat duet de gust si culoare intr-un tort imbietor de ciocolata cu zmeura si glazura lucioasa cu efect de oglinda mai mult sau mai putin reusita 🙂 . Spun asta pentru ca sunt o perfectionista si cred mereu ca se poate si mai bine, dar credeti-ma ca sunt inca entuziasmata… Prietenii l-au apreciat la adevarata lui valoare in care am investit multa pasiune si rabdare din dorinta de a realiza un tort „home-made” cu o aroma rafinata de ciocolata si zmeura care sa fie cat mai fistichiu si sa incununeze aceasta zi memorabilia petrecuta in cea mai mare parte cu prietenele aproape.

Ma simt foarte bine atunci cand imi sunt apreciate preparatele si sunt, fara doar si poate, la fel de fericita sa le impartasesc cu familia si prietenii care sa se bucure de ele. Asa ca, pe langa platoul apetisant cu aperitive diverse, salatele de andive cu branza nobila si nuci sau cu o crema de branza, somon si avocado, tortul a fost atractia zilei, ca la orice petrecere, si s-a lasat putin asteptat, mai ales dupa o binevenita sedinta foto care sa va dezvaluie macar intr-o mica masura rezultatul unei combinatii foarte potrivite dintre ciocolata decadenta si zmeura acrisoara dar foarte aromata.

Prin urmare, va indemn sa il pregatiti cu mult curaj, fara a va gandi la cat este de dificil, ci doar la rezultatul delicios din farfurie pentru care puteti face blatul cu o zi inainte, iar crema o puteti prepara a doua zi tinand cont si de timpul necesar de stat la frigider pentru a se intari inainte de a adauga glazura extrem de atractiva.

Ingrediente:

Pentru blat:

  • 6 oua
  • 250 gr. zahar tos
  • 200 gr. unt
  • 150 gr. ciocolata neagra ( 52% cacao )
  • 270 gr. faina
  • 30 gr. cacao
  • 5 gr. praf de copt
  • 1 fiola esenta de vanilie

Pentru crema de ciocolata:

  • 200 gr. unt
  • 250 gr. zahar pudra cu aroma de vanilie
  • 150 gr. ciocolata neagra
  • 1 lingura cacao
  • 100 ml. smantana pentru frisca

Pentru crema de zmeura:

  • 200 gr. mascarpone
  • 200 ml. smantana pentru frisca
  • 150 gr. zahar pudra cu aroma de vanilie
  • 2 plicuri gelatina (20 gr.)
  • 250 gr. zmeura congelata (pentru jeleu)
  • 1 plic gelatina (sau 100 gr. gelifiant cu fructoza pentru jeleu )
  • 2-3 linguri zeama de lamaie (pentru jeleu)

Pentru glazura:

  • 200 ml lapte condensat
  • 100 ml. apa
  • 250 gr. zahar tos
  • 100 gr. zahar pudra cu aroma de vanilie
  • 3 linguri miere
  • 300 gr. ciocolata alba
  • 2 plicuri gelatina (20 gr.)
  • 10 gr. colorant alimentar rosu

Metoda de preparare:

1Pentru blat eu am folosit 2 tavi de 18 cm si una de 16 cm., dar din compozitia prezentata se pot folosi foarte bine si 3 tavi cu diametrul de 20 cm. pe care le ungeti cu unt si le tapetati cu hartie de copt.

2Se separa ouale si se mixeaza pentru cateva minute galbenusurile impreuna cu toata cantitatea de zahar si esenta de vanilie pana ce amestecul se albeste, iar zaharul aproape ca este complet dizolvat.

3Topiti ciocolata cu untul la bain-marie sau in cuptorul cu microunde si lasati-o deoparte sa se racoreasca putin, apoi incorporati-o treptat in amestecul de galbenus.

 

4Se cerne faina, praful de copt si praful de cacao, dupa care se mixeaza foarte bine albusurile cu un praf de sare.

 

5La final se incorporeaza ingredientele uscate peste amestecul de ciocolata si se adauga usor cu o spatula spuma de albusuri astfel incat sa se pastreze o compozitie cat mai aerata.

6Impartiti compozitia in cele 3 tavi si bagati-le in cuptorul incins in prealabil la 180° C pentru 30-35 min. sau pana ce trece testul scobitorii.

1Pentru crema de ciocolata se freaca bine intr-un bol untul lasat la temperatura camerei pentru cateva minute, apoi se adauga zaharul pudra si se mixeaza pana la obtinerea unei spume deschise la culoare fina si aerata. Peste ea se adauga ciocolata topita impreuna cu 2 linguri de smantana lichida si 1 lingura de cacao neagra pe care eu am folosit-o pentru accentuarea culorii si a gustului de ciocolata (aveti grija sa nu mai fie calduta) si incorporati-o complet.

2La final se completeaza cu smantana lichida ramasa pentru a subtia putin crema si a obtine o textura cat mai fina si pufoasa chiar si dupa racire.

1Pentru crema de zmeura se pregateste intai jeleul si se mixeaza intr-un blender zmeura congelata peste care se pune zeama de lamaie. Se strecoara pentru a inlatura semintele si se pune pe foc impreuna cu 50 ml. apa adaugand dupa cateva clocote gelifiantul cu fructoza special pentru gemuri si dulceturi. In situatia in care nu aveti, zmeura se fierbe impreuna cu 200-250 gr. zahar si se adauga 1 plic de gelatina hidratata pentru 5 minute in 2 linguri de apa rece.

2Puneti jeleul deoparte intr-un bol sa se raceasca complet, apoi lasati-l la frigider pana pregatiti un mousse de mascarpone si frisca.

 

3Frecati bine branza mascarpone cu jumatate din cantitatea de zahar pudra, apoi mixati separat smantana lichida pentru frisca adaugand restul de 75 gr. zahar pudra. Amestecati-le pe amandoua si adaugati 2 plicuri de gelatina, hidratata desigur in apa rece si incalzita pentru cateva secunde la microunde cat sa fie dizolvata complet.

4Ultima oara se ia jeleul din frigider si se incorporeaza in mousse-ul de mascarpone si frisca.

1Pentru asamblarea tortului se foloseste o tava cu inel sau una dintre tavile folosite pentru blat (in acest caz folositi o folie de celofan pentru a-l scoate ulterior) si se aseaza cate o foaie din blatul indreptat deasupra si impartit in doua cu ajutorul unui cutit zimtat, alternand cu straturi de crema de zmeura peste care adaugati cateva fructe proaspete si crema de ciocolata. Insiroparea este optionala, insa daca o faceti, ar fi indicat sa nu folositi prea mult sirop.

2Dupa ce va fi lasat la frigider pentru cel putin o ora si jumatate, se imbraca in crema de ciocolata pe care va sfatuiesc sa o dozati astfel incat sa va ajunga si pentru asta si dati-o la rece pana se va intari sufficient.

Cum pregatiti acasa o glazura lucioasa cu efect de oglinda?

1Hidratati gelatina pentru 5 minute in 2-3 linguri de apa rece.

 

2Se pune pe foc mic o craticioara in care se adauga zaharul, apa, laptele condensat si cele 3 linguri de miere si se lasa la fiert pentru cateva minute, cat sa se topeasca complet zaharul si mierea.

3Se indeparteaza de la caldura si se adauga gelatina, dupa care se amesteca energic pana ce aceasta se dizolva foarte bine.

 

4Turnati lichidul fierbinte peste ciocolata, apoi lasati bolul deoparte pentru 5 minute.

 

5Luati un blender de mana si omogenizati bine compozitia astfel incat sa obtineti o glazura lucioasa si neteda pe care o strecurati preventiv, evitand astfel aparitia unor eventuale bucati de ciocolata ne topita complet.

6La final se adauga colorantul alimentar si se lasa deoparte sa se raceasca pana ajunge la o temperatura de 32-33 ° C.

 

7Se pune tortul extrem de rece si nivelat cat mai uniform pe un suport cu picior pozitionat intr-o alta tava in care sa se scurga surplusul de glazura si se toarna cu rabdare astfel incat sa obtineti suprafata lucioasa si extravaganta cu efect de oglinda pe care v-o doriti.

8Dupa 10-15 minute, se decupeaza marginile glazurii de la baza tortului si se orneaza dupa dorinte cu floricele comestibile sau firimituri crocante de blat.

Sa aveti pofta!

print

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here