CIORBA DE PERISOARE ACRITA CU BORS

0
44712
Grad de dificultate: Usor
Numar de portii: 8
Timp de preparare: 80 min

Ciorba de perisoare acrita cu bors este indragita de toata lumea.

De cele mai multe ori pregatim ciorba de perisoare din carne de porc, alteori cu amestec din vita si porc, sau doar din carne de pui, si o putem acri la fel de bine cu zeama de lamaie, otet sau delicioasa zeama de varza preferata in unele regiuni ale tarii noastre.

Va prezint in cele ce urmeaza reteta mea de azi cu ciorba de perisoare pregatita din amestec de carne de vita si porc pe care am insufletit-o cu un rasol de vita si minunatul bors de tarate.

Ingrediente:

  • 500 gr. carne tocata amestec (porc si vita)
  • 1 buc. rasol vita
  • 1 buc. pastarnac
  • 2 morcovi
  • 2 buc. ceapa
  • 1 buc. telina mica
  • ½ ardei gras
  • 2 linguri orez
  • 1 ou
  • 400 gr. rosii in bulion
  • 1 lingura pasta de tomate
  • 1 lingurita boia dulce
  • 700 ml. bors de tarate
  • ½ lingurita cimbru
  • sare si piper dupa gust
  • 1 legatura leustean
  • 1 legatura patrunjel

Pentru inceput pun intr-o oala de 5 litri apa rece si asez la fiert rasolul de vita impreuna cu tulpina de telina tocata grosier.

Inainte sa dea in clocot iau spuma de deasupra de cateva ori pana obtin o supa transparenta si curata, apoi acopar oala cu un capac si o las la foc mic pentru cel putin o ora si jumatate.

Dau pe razatoarea cea mare morcovul, telina si pastarnacul, toc marunt o ceapa si ardeiul gras, apoi le calesc impreuna intr-o cratita cu trei – patru linguri de ulei de rapita.

Dupa ce se vor inmuia putin, presar deasupra o lingurita de boia dulce, mai amestec de cateva ori si rastorn legumele in oala pregatita pentru ciorba.

Cat vor sta pe foc, pentru 15-20 de minute,  ma ocup de amestecul pentru perisoare. Peste carnea tocata razuiesc fin o ceapa, adaug oul si o jumatate de lingurita de cimbru, apoi presar sare si piper.

La final adaug cele doua linguri de orez pe care le-am fiert inainte pentru 3-4 minute si le omogenizez in compozitia pregatita.

Modelez bilutele de perisoare si le adaug una cate una in oala de ciorba.

Dupa o jumatate de ora, adaug rosiile tocate si o lingura cu pasta de tomate.

Dau intr-un clocot separat borsul pe care l-am pus intr-un ibric si il torn in ciorba, potrivesc gustul de sare, apoi pun capacul si mai las oala pe foc pentru cateva minute.

Dupa o ultima verificare daca sunt fierte perisoarele, opresc focul si dau oala deoparte.

Abia dupa ce se mai linisteste, toc patrunjelul si firele de leustean care vor intregi gustul deosebit si acrisor al minunatei ciorbe de perisoare.

O puteti servi cu un plus de smantana si putin patrunjel proaspat presarat pe deasupra.

Sa aveti pofta!

print

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here