FILE DE SALAU PANE CU SPAGHETE DE DOVLECEL SI RONDELE DE CEAPA

0
2314
Grad de dificultate: Usor
Numar de portii: 3
Timp de preparare: 40 min

Pregatesc destul de des peste si imi era tare dor de acest file de salau pe care o sa-l fac astazi pane cu mult sos de lamaie si patrunjel, spaghete de dovlecel si rondele de ceapa pane – pentru ca tot mi-a ramas niste aluat foarte gustos pe care nu ma indur sa-l irosesc.

Nu este deloc complicat, se prepara foarte rapid si chiar daca nu aveti la indemana cidru de mere, folositi bere sau apa minerala rece cu acelasi rezultat de succes.

Ingrediente:

  • 1 buc. file de salau- 450 gr.
  • 1 lingura verdeturi si condimente pentru peste
  • ½ lingurita curry
  • un praf de sare si piper alb
  • 1 ou
  • 150 ml. cidru de mere
  • 3-4 linguri de faina
  • 1 lamaie
  • 1 lingurita unt
  • 1 legatura patrunjel

Pentru inceput spal fileul de salau si il usuc foarte bine cu 2 prosoape de hartie. Il tai in patru bucati apoi il condimentez cu un praf de sare, piper alb si o cantitate generoasa de verdeturi si condimente pentru peste – Nouvelle Cousine de la Kotanyi imi place foarte mult pentru ca are coaja de lamaie, menta, si multe alte verdeturi care se potrivesc foarte bine cu pestele meu.

Storc din loc in loc cativa stropi de zeama de lamaie peste bucatile deja pregatite si le las deoparte cat prepar aluatul de pane.

Bat oul cu un praf de sare, adaug 2 linguri de faina si torn incet cidrul de mere rece. In functie de cat de gros mi-l doresc, mai pun o lingura de faina combinata cu praful de curry (pentru un plus de aroma si gust) si obtin un aluat putin mai gros decat cel de clatite.

Incing o tigaie cu mult ulei de rapita, dau bucatile de salau prin faina, apoi prin aluat si le pun cu grija in uleiul fierbinte.

Le las sa se rumeneasca bine pe ambele parti si le scot pe un prosop de hartie care sa absoarba excesul de ulei.

Cum spuneam, mi-a mai ramas putin aluat, asa incat curat imediat o ceapa maricica si o toc rondele pe care le dau, de asemenea, prin aluat, apoi le scot langa peste.

Pregatesc spaghetele de dovlecel cu un curatator de legume, le condimentez cu un strop de sare si le sotez rapid, pentru cateva secunde intr-o tigaie cu o lingura de ulei de masline.

Le dau deoparte, pun peste uleiul de masline 3-4 linguri cu zeama de lamaie, adaug cubuletul de unt si o mana de patrunjel verde tocat marunt care desavarseste sosul de lamaie ce va acoperi o felie foarte apetisanta de peste pane.

Si rondelele de ceapa pane au fost binevenite in farfurie, cu atat mai mult ca au fost crocante si destul de putine la cat de bune erau…

Sa aveti pofta!

print

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here