BRUSCHETE CU ROSII SI BUSUIOC

0
18687
Grad de dificultate: Usor
Numar de portii: 2
Timp de preparare: 30 min

Iata o gustare usoara de post, si nu numai, care se poate prepara in doar cateva minute si cu foarte putine ingrediente pe care cu siguranta le aveti oricand la indemana.

Ingrediente:

  • 2-3 rosii
  • 4-5 catei de usturoi
  • oregano, busuioc
  • ulei de masline
  • sare dupa gust

Pentru inceput tai rosiile in rondele subtiri apoi le pregatesc in cubulete cat se poate de mici. Este optiunea fiecaruia daca pastreaza si miezul acestora care va lasa un pic de lichid ce se poate scurge intr-o strecuratoare pentru cateva minute, insa mie nu imi place sa irosesc nici un strop din rosiile foarte gustoase si sanatoase.

Zdrobesc 2-3 catei de usturoi cu ajutorul unui cutit lat apoi ii maruntesc foarte fin si ii adaug peste rosii.

Presar cativa fulgi de oregano uscat si busuioc proaspat pentru o aroma cat mai fresh, condimentez cu putina sare si pun cam o lingurita de ulei de masline.

Mai mereu prefer sa pregatesc aceste bruschete cu rosii si busuioc folosind bagheta proaspata pe care o tai transversal si o rumenesc in sandwich-maker sau la cuptor.

Fierbinte fiind, o frec bine cu cate un catel de usturoi, apoi o stropesc din loc in loc cu ulei de masline.

Iau cu o lingura amestecul de rosii tocate si il asez intr-o cantitate generoasa pe jumatatile de bagheta aromate cu usturoi.

Nu-mi ramane decat sa le savurez cu multa pofta si foarte delicat, daca ma gandesc ca aproape intotdeauna adun din farfurie bucatelele de rosii ratacite care mai cad din cand in cand…

Sa aveti pofta!

print

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here